Epistola lui Pavel către biserica din Roma este una dintre cele mai des citite și citate cărți din Biblie. În mare, ea acoperă toate învățăturile importante ale creștinismului. Epistola către Romani se adresează necreștinilor, încât descrie în mod detaliat starea lor față de Dumnezeu dar și calea împăcării cu El. Pavel evidențiază foarte clar justificarea numai prin credință dar apoi merge un pas și mai departe și subliniază importanța sfințeniei, esența vieții creștine. Prin câteva versete din această epistolă, Martin Luther a fost strămutat către o credință vie, prin care s-a produs scânteia ce a contribuit la declanșarea reformei protestante. Tot epistola către Romani a avut un rol important în convertirea Sfântului Augustin precum și a lui John Wesley și pentru mulți alți creștini de-a lungul secolelor. Dorința noastră este să studiem întreaga carte și să prezentăm mesajul lor printr-o predicare expozitivă. Ne rugăm să înțelegem mesajul ei cu speranța că acesta va contribui la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și o transformare a vieții noastre după chipul și asemănarea lui Isus Hristos.
Latest Episodes
Romani 7:22-8:4 — Abandonați la Jumătatea Drumului?
Fiindcă după omul dinăuntru, mă bucur în Legea lui Dumnezeu.Dar văd în mădularele mele o altă lege, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine captiv legii păca...

Romani 7:1-14 — Păcătoșenia Păcatului
Sau nu ştiţi, fraţilor, căci le vorbesc celor care cunosc Legea, că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte?Căci femeia căsătorită este legată prin Lege ...

Romani 7:14-25 — Tulburare de Identitate sau Personalitate Multiplă?
Căci noi ştim că Legea este spirituală, dar eu sunt carnal, vândut sub păcat.Căci nu pricep ce fac. Pentru că nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc.Deci, dacă fac...

Romani 6:1-11 — Mort sau Viu?
Ce vom spune atunci? Să continuăm în păcat ca să se înmulțească harul? În niciun caz! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el?! Sau nu știți că toți c...

Romani 6:12-23 — Instrumente în Mâinile Cui?
Așadar, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, ca să nu mai ascultați de poftele lui! Să nu mai dați păcatului mădularele voastre ca pe niște unelte ale...
